"Ideea comuniştilor privind Naţionalizarea Băncii de Economii ar costa peste un miliard de lei"
Naţionalizarea Băncii de Economii ar costa peste un miliard de lei. Cel puţin aşa susţine expertul economic Viorel Gârbu.
"Capitalul social al BEM este divizat într-un număr de circa 40 de milioane de acţiuni cu drept de vot, iar valoarea acestor acţiuni oscilează între 600 de milioane de lei - până la 1 miliard şi jumătate de lei. Deci, naţionalizarea în termeni juridici înseamnă transmiterea proprietăţii din domeniul privat în cel public către stat în schimbul unui preţ estimativ. Astfel, valoarea BEM, dacă ne uităm la cotaţiile acţiunilor, ar putea să treacă peste un miliard de lei, sumă pe care statul trebuie să o aloce", a menţionat Gârbu.
Totodată, expertul economic Adrian Lupuşor spune că trebuie de luat în calcul faptul că bugetul de stat este unul deficitar. "Pentru o eventuală naţionalizare ar fi necesară o sumă de la 100 la 200 de milioane de lei. Nu este o sumă foarte mare pentru bugetul de stat dacă o raportăm la venituri, însă, trebuie să înţelegem că bugetul este unul deficitar. Mai mult, anul trecut deficitul a fost peste ţinta stabilită. Trebuie să lucrăm în direcţia diminuării deficitului decât pentru majorare", a precizat Lupuşor.
Publika.md aminteşte că PCRM insistă ca Banca de Economii să fie naţionalizată în regim de urgenţă. În opinia lor, readucerea instituţiei în proprietatea statului reprezintă singura soluţie pentru ca banca să-şi poată reveni.
Menţionăm că, pentru a elucida situaţia de la Banca de Economii, deputaţii au creat o Comisie de anchetă. Aceasta a fost condusă de deputatul comunist Oleg Reidman. Atunci, Comisia de anchetă în cazul BEM a venit cu trei soluţii - naţionalizarea băncii, privatizarea acesteia, doar în cazul în care statul păstrează un pachet de blocaj de 33 la sută sau majorarea capitalului întreprinderilor de stat cu datorii la BEM.
Experţii în domeniu au declarat că soluţia privatizării cu condiţia păstrării de către stat a pachetului de blocaj de 33 la sută, implementată în cazul BEM, este cea mai bună.