Sapă gropi pentru alţii şi nu se tem să nimerească în ele. Mai mult, din această ocupaţie îşi asigură existenţa. Este vorba despre groparii de la Cimitirul Sfântul Lazăr din Chişinău. De e frig, de plouă, de bate vântul, ei sunt la datorie şi nicio zi nu trece, fără ca să aibă de lucru.

Vasile Gâncota a devenit gropar când încă nu împlinise 20 de ani. Lucrează la cimitirul Sfântul Lazăr alături de tatăl său, care face acelaşi lucru de mai bine de 30 ani. Pentru el, săpatul gropilor este un lucru obişnuit. "Când vine înmormântarea atunci trebuie lucru să fie făcut, că plouă că ninge că-i cald. Înmormântarea nu aşteaptă", a declarat bărbatul.

Groparii spun că scapă de emoţii după primul an de lucru. "Jale este, dar lucrul trebuie făcut. E vreo fată, vreun băiat tânăr îi jale mare, doamne fereşte", a adăugat acesta.

"Da de ce să-mi fie frică? De unul viu poţi să te temi, dar de mort nu, nu-ţi face nimic", a mai menţionat un alt gropar, Alexandru Grigoriţă.

Au ales această muncă de nevoie şi câştigă lunar până la patru mii de lei. "Trebuie de lucrat aici. Nu trebuie să-ţi placă, trebuie să nu mori de foame", a adăugat groparul.

În fiecare an, fiecare gropar din cei 22 de la cimitir sapă, în medie, câte 300 de gropi. "În fiecare zi săp câte o gropă. La Moscova şi-napoi iată ce s-ar primi, fac un drum la Moscova şi-napoi", a mai spus un gropar.

Cimitirul "Sfântul Lazăr" din Chişinău este unul dintre cele mai mari din Europa. Anual, aici sunt înmormântaţi între patru şi cinci mii de oameni.