Un soldat, transformat în sac de box pentru un locotenent. AFLĂ cu ce pedeapsă s-a ales superiorul
I-a spus unui soldat că îl va testa la rezistenţă şi l-a bătut până militarul a dezertat din unitate. Este vorba despre un locotenent din cadrul unităţii militare din cadrul Trupelor de Carabinieri din Comrat.
Procurorii militari au stabilit că, în septembrie 2012, locotenentul l-a lovit cu pumnul pe un subaltern, iar după acel incident inculpatul a mai bătut victima de câteva ori.
Deoarece nu a mai putut suporta atitudinea locotenentului, soldatul a dezertat, fiind reţinut peste câteva ore în Taraclia.
Militarul bătut le-a spus procurorilor de ce a părăsit unitatea militară, fiind amendat pentru dezertare. Totodată, superiorul său s-a ales cu dosar penal, fiind învinuit că a maltratat soldatul de trei ori.
Locotenentul a recunoscut că l-a bătut pe soldat şi a încheiat cu procurorul militar un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar mai apoi a fost eliberat din funcţie din proprie iniţiativă.
Judecătoria militară l-a condamnat să plătească o amendă de opt mii lei.
Procurorii militari au considerat această pedeapsă prea blândă şi au contestat-o la Curtea de Apel Chişinău, solicitând o pedeapsă mai aspră.