Bogaţii lumii şi-au schimbat obiceiurile: Preferă să închirieze insule în loc să le cumpere
Deţinerea unei insule private, considerată ca o frântură de paradis, este văzută de mult timp drept simbolul suprem al bogaţiei şi faimei, dar situaţia pare să se schimbe pentru că tot mai multi bogaţi ai lumii optează să închirieze una, în loc să arunce cu banii pe o astfel de achiziţie, scrie Wall-street.ro.
"Tot mai mulţi oameni optează pentru insule ca destinaţie de vacanţă, în loc să deţină una. Se pare că în special generaţiile mai tinere sunt mai interesate să experimenteze decât să cumpere", a spus Vladi, proprietarul Vladi Private Islands.
În 40 de ani de activitate, Vladi Private Islands a fost implicată în vânzarea a 2.400 de insule, dar în ultimul deceniu compania a intermediat 26.000 de închirieri de insule.
Punctul său de vedere este susţinut şi de Chris Krolow, CEO al Private Islands, care deţine site-ul imobiliar Private Islands Online.
"Vedem un interes sporit pentru închirieri. Sunt oameni care vor să îşi petreacă vacanţa într-un loc diferit, uneori pentru două săptămâni, alteori pentru două luni", a spus Krolow.
Cea mai populară este închirierea în întregime a unei insule de către un client.
- Dragostea pentru lux pe timp de criză. Pe ce cheltuie bogaţii lumii milioane de dolari
- Tensiuni în marea Chinei de Est: Au fost folosite tunuri cu apă împotriva unei ambarcaţiuni taiwaneze
- Oraşul unde multimilionarii nu mai încap. Bogaţii au desenat pe harta unei ţări alte locuri, necunoscute până acum