Graţie Guvernului din Cehia, bătrânii din Bălţi vor beneficia de serviciile unui centru medico-social (VIDEO)
S-a terminat cu zilele lungi în care nimeni nu le deschidea uşa şi nu le dădea o mână de ajutor. 500 de vârstnici din Bălţi vor beneficia de serviciile unui centru medico-social deschis de guvernul ceh. Pensionarii îşi vor petrece o parte din zi la centru, unde asistenţi medicali se vor asigura să beneficieze de tratament medical de calitate. În paralel, vârstnicii vor primi ajutor la menaj, dar şi la cumpărături.
Vârstnicii îşi vor petrece o parte din timp la centru, unde vor fi monitorizaţi de asistenţii medicali şi se vor putea întreţine cu alte persoane de vârsta lor.
"Vor fi aduşi aici, trataţi, spălaţi, îngrijiţi. Pacientul primeşte tratament, până stă şi se recrează puţin, se odihneşte, mai priveşte televizorul, serveşte un ceai, după aceea este transportat acasă", a declarat directorul Asociaţia HOMECARE, Tamara Adaşan.
"Foarte frumos. Foarte bine", a spus ambasadorul Cehiei în Moldova, Kvapil Jaromir.
Vârstnicii spun că abia aşteaptă să vină la centru.
"Scăldat, proceduri bune o să fie. Avem plăcere să venim, să ne lecuim, să mai vedem lumea şi lumea pe noi".
"Iubesc masajul, exerciţii, o baie bună şi cu tensiunea oleacă aşa de regulat".
Un ajutor preţios va veni de la asistenţii sociali, care le vor face cumpărăturile, dar îi vor ajuta şi la curăţenie. Un centru similar a fost deschis şi în raionul Donduşeni. Guvernul ceh a investit în dotarea şi funcţionarea celor două centre, pe o perioadă de trei ani, 300 de mii de euro. Ulterior, ele vor trece în grija autorităţilor locale.
- Revoltător: O familie care are două afaceri în Hânceşti a beneficiat de ajutor social de la stat
- Un profesor de la Universitatea din Bălţi, acuzat de luare de mită. Dascălul riscă ani grei de puşcărie
- Beneficiarii de ajutor social nu vor trebui să meargă până în centrele raionale ca să demonstreze că au venituri mici