Încă doi miniştri, un viceministru şi şapte deputaţi în atenţia CNI. Demnitarii sunt suspectaţi că au ascuns o parte din averi
Alţi deputaţi au ajuns în atenţia Comisiei Naţionale de Integritate. CNI va decide iniţierea controlului asupra averii a şapte aleşi ai poporului. Este vorba despre deputaţii PLDM Vladimir Hotineanu, Ion Ionaş, Veaceslav Ioniţă, Nicolae Juravschi şi Chiril Lucinschi. Vor avea de oferit răspunsuri şi liberalul reformator Ion Hadârcă, dar şi deputatul PD Stella Jantuan.
Procedura de control va fi iniţiată şi în cazul ministrului Mediului, Gheorghe Şalaru şi a adjunctului său Lazăr Chirică, dar şi a ministrului Sănătăţii, Andrei Usatîi. Demnitarii sunt suspectaţi că au ascuns o parte din averi. Pe listă figurează şi viceministrul Educaţiei Liliana Nicolăescu Onofrei, precum şi şefa Biroului Naţional de Statistică, Lucia Spoială.
În vizorul CNI mai sunt un şir de procurori şi judecători. Săptămâna trecută, Comisia a iniţiat controlul averilor a patru deputaţi.