Sheriff a remizat în meciul cu Anji Mahacikala, scor 0:0
Sheriff a debutat cu o remiză în grupele Ligii Europei! Campioana Moldovei a terminat la egalitate meciul de acasă cu Anji Mahacikala, scor 0-0.
Sheriff nu a folosit niciun jucător moldovean în acest meci, în timp ce căpitanul naţionalei, Alexandru Epureanu, a fost titular la Anji. Acesta, însă, a fost schimbat în minutul 25, din cauza unei accidentări la genunchi. Oaspeţii au mai făcut o schimbare forţată în prima repriză.
La fel, din cauza unei accidentări a părăsit terenul cel mai scump jucător al ruşilor, Lacina Traore. Chiar și aşa, Anji a dominat jocul pe parcursul întregului meci, în timp ce Sheriff s-a remarcat prin câteva şuturi de la distanţă şi două ocazii în minutele de prelungiri.
În celălalt meci al Grupei K, Tottenham a învins Tromso cu 3-0.