Bolt, suporter înflăcărat al formaţiei Manchester United. A încercat să-l obosească pe Augero cu mai multe pase imprecise
Cel mai bun atlet din lume, Usain Bolt a mai demonstrat încă o dată că este un suporter înflăcărat al formaţiei Manchester United. Jamaicanul a participat la un antrenament cu Sergio Aguero, atacantul lui Manchester City, pe care a încercat să-l obosească înainte de derby-ul dintre cele două rivale, care va avea loc duminică.
Bolt a apărut îmbrăcat în culorile lui Manchester United şi a încercat să-l obosească pe atacantul argentinian cu mai multe pase imprecise. Mai mult, Bolt l-a obligat pe Aguero să facă flotări pentru că nu a putut ţine ritmul.
La finalul şedinţei de antrenament, Aguero s-a răzbunat. Fotbalistul argentinian i-a furat mingea lui Bolt şi a introdus-o în poartă, spre supărarea lui Bolt.
Spotul a fost filmat pentru promovarea noilor adidaşi ai unui producător de echipamente sportive. Aflat în Marea Britanie, Usain Bolt a declarat jurnaliştilor locali că vrea să ajungă ca Muhammad Ali sau Michael Jordan şi va munci în următorii ani pentru ca după ce îşi va încheia cariera să rămână în memoria tuturor ca unul dintre cei mai bun sportivi din lume.