Ucraina vrea şi cu UE, şi cu Rusia. Ianukovici spune că ţara s-ar putea alătura unor acorduri ale Uniunii Euroasiatice (VIDEO)
Ucraina este sigură că va semna, la toamnă, acordul de asociere cu UE la summitul de la Vilnius, dar nu exclude că s-ar putea alătura şi la unele acorduri ale Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan. Declaraţia a fost făcută astăzi de liderul de la Kiev, Viktor Ianukovici.
Oficialul a mai declarat, la summitul internaţional de la Ialta, că nu are încă un răspuns pentru Bruxelles, referitor la problema Iuliei Timoşenko. Autorităţile europene cer eliberarea fostului premier. Ianukovici a precizat că va încerca să găsească o soluţie până în noiembrie. Săptămâna aceasta, Guvernul de la Kiev a aprobat proiectul acordului de Asociere cu UE.
Anterior, Rusia a dat de înţeles Ucrainei că, dacă documentul va fi semnat, Kremlinul va înăspri controalele pentru mărfurile ucrainene. Kievul a parafat Acordul de Asociere cu UE acum un an, ceea ce speră să reuşească Moldova la Vilnius, peste două luni.