Ucraina interzice temporar circulaţia camioanelor care vin din Rusia şi Belarus
De astăzi, Ucraina întrerupe temporar circulaţia camioanelor prin frontierele dinspre Rusia şi Belarus. RBK scrie că această măsură a fost luată pentru a opri răspândirea pestei porcine, o boală virală, extrem de contagioasă.
Decizia a fost luată de Guvernul de la Kiev şi va intra în vigoare începând cu ora 20.00. Unităţile de transport vor fi redirecţionate spre cele mai apropiate puncte de trecere a frontierei de tip naţional şi internaţional, pentru a fi supuse verificărilor prevăzute în legislaţie.
Totodată, a fost intensificat controlul circulaţiei transfrontaliere a produselor de origine animalieră.
La sfârşitul lunii august, Rosselhoznadzor a suspendat importul de carne de porc din Belarus, după ce acolo s-au înregistrat cazuri de ciumă africană. Autorităţile ruse susţin că vor relua livrările de carne din Belarus după ce Comisia Vamală Euroasiatică va aproba statutul zoosanitar al fermelor de porci. În replică, Belarus a răspuns cu aceeaşi monedă şi a stopat importul de carne de porc din regiunea Vladimir, Rusia.
- Peste 1300 de kilograme de carne de contrabandă urmau să ajungă în pieţele din Chişinău (VIDEO)
- Ucraina vrea şi cu UE, şi cu Rusia. Ianukovici spune că ţara s-ar putea alătura unor acorduri ale Uniunii Euroasiatice (VIDEO)
- Medvedev avertizează: Ucraina îşi va pierde privilegiile în comerţul cu Rusia dacă va semna Acordul de asociere cu UE