Ministerul Educaţiei vine în ajutorul celor care au învăţat o meserie de sine stătător
Cei care au învăţat o meserie de sine stătător vor putea obţine un document care le va confirma competenţele profesionale, după ce vor susţine un examen. În felul acesta, Ministerul Educaţiei intenţionează să dezvolte educaţia non-formală. Atât angajaţii fără studii, cât şi angajatorii salută iniţiativa autorităţilor.
Alexei Podgurschi este fierar. A deprins meseria acum 30 de ani, când s-a angajat la o uzină. "Mă pricep la tot ce ţine de fierărie. Pot modela metalul, atât în scopuri industriale, cât şi casnice. Acte de studii nu am, însă, pentru că am învăţat meseria la uzină", a relatat bărbatul.
Angajatorul lui Alexei, Chiril Covali, spune că niciunul dintre subalternii săi nu are acte de studii. "Actul de studii trebuie anume să-l vezi, că el ştie cum se lucrează, ştie cum să ardă fierul, ştie cum să-l călească", a menţionat Chiril Covali.
Ministerul Educaţiei a elaborat o Concepţie a sistemului naţional de validare a învăţării non-formale. Scopul proiectului este de a aduce emigranţii acasă şi de a le oferi şansa de a fi angajaţi.
"În cadrul actualelor şcoli profesionale, colegii şi universităţi, cetăţenii noştri pot să probeze aceste competenţe profesionale într-un timp foarte scurt şi să intre în posesia actului care confirmă calificarea", a declarat viceministrul Educaţiei Loretta Handrabura.
Majoritatea tinerilor salută iniţiativa. Iată ce au spus ei:
"Angajatorii nu se uită la cei care nu au acte de studii. Cred că ar fi bine dacă le-am putea obţine."
"Ştiu lemnărie, la construcţii am lucrat, dar n-am profesie. Cu mare plăcere aş vrea să am o profesie, să nu mă duc peste hotare, să lucrez la altcineva."
Proiectul a fost expus dezbaterilor publice.