O pereche de diamante în valoare de peste 20 de milioane de dolari au fost prezentate la New York
Diamantele sunt cunoscute drept cele mai bune prietene ale unei doamne. Dar când e vorba de două pietre record, identice şi absolut perfecte, chiar şi cei mai puţin insensibili oameni sunt impresionaţi. Recent, a fost prezentat publicului, la New York, un set de diamante perfect şlefuite, de peste 35 de carate fiecare. Cele două pietre preţioase sunt estimate la peste 20 de milioane de dolari.
Diamantele au fost denumite de către compania Steinmetz Yin şi Yang şi au o greutate de 35.62 , respectiv 35.77 carate. Fiecare diamant a fost obţinut prin prelucrarea câte unei geme brute de peste 100 de carate. Un meşter şlefuitor a lucrat mai bine de un pentru a da forma perfectă acestor pietre care provin dintr-o mină din Africa de Sud. În lume, mai puţin de 2 procente dintre diamante ating asemenea perfecţiune. După New York, cele două pietre au fost expuse la Beijing şi apoi vor fi duse într-un turneu prin lume, în căutarea unui cumpărător.