Statele Unite şi Iranul au pus punct celor peste 30 de ani de diplomaţie îngheţată
Statele Unite şi Iranul au pus punct celor peste 30 de ani de relaţii diplomatice îngheţate. Oficiali din ambele ţări s-au întâlnit cu membrii Consiliului de Securitate al ONU, iar tema principală a discuţiilor a fost viitorul programului nuclear al Teheranului. Părţile au convenit ca negocierile să înceapă luna viitoare.
Secretarul american de stat, John Kerry, s-a arătat mulţumit de rezultatul întrevederii. Totuşi, Kerry a subliniat că Teheranul trebuie să răspundă încă la multe întrebări privind dosarul său nuclear.
"Am convenit că vom încerca să găsim o modalitate pentru a răspunde la întrebările oamenilor privind programul nuclear al Iranului", a declarat secretarul de stat al SUA.
Iar ministrul de Externe al Iranului a insistat că programul nuclear al ţării sale este paşnic şi a cerut ridicarea sancţiunilor impuse Teheranului. "Sperăm să se facă progrese în vederea soluţionării acestei probleme într-un timp util, respectând drepturile poporului iranian la tehnologia nucleară în scopuri paşnice", a subliniat Mohammed Zarif.
Negocierile vor fi reluate pe 15 octombrie, la Geneva. Anterior, noul preşedinte al Iranului, Hassan Rouhani, a declarat că îşi doreşte să ajungă la un acord cu membrii comunităţii internaţionale privind disputa nucleară în trei-şase luni.