Liderul Autorităţii Palestiniene: A sosit ceasul pentru un acord de pace definitiv cu Israelul
Ceasul pentru un acord de pace definitiv cu Israelul a sosit. Este declaraţia liderului Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, făcută de la tribuna Adunării Generale a ONU. Abbas a mai cerut încetarea activităţilor israeliene de colonizare.
"Ceasul pentru independenţa Palestinei a sunat deja. Momentul împăcării între două popoare, israelienii şi palestinienii, a sosit. În acelaşi timp, comunitatea internaţioanală trebuie să rămână vigilentă, să condamne şi să pună capăt acţiunilor care pun în pericol negocierile. Mă refer la activităţile de colonizare din partea Israelului", a declarat Mahmoud Abbas.
Abbas a mai subliniat că îşi doreşte ca un acord complet şi definitiv, un tratat de pace între Palestina şi Israel, care să rezolve toate problemele, să fie semnat cât mai curând.
Anterior, secretarul de stat american John Kerry şi-a exprimat dorinţa de a accelera negocierile dintre cele două părţi. Liderul Autorităţii Palestiniene a mulţumit Adunării ONU că a recunoscut, anul trecut, statul Palestina şi a votat pentru schimbarea statutului de observator cu cel de non-membru observator. Drept răspuns, Israelul a refuzat să transfere taxa lunară de aproximativ 100 de milioane de dolari americani către Palestina.
- CEASUL care îţi arată cât mai ai de trăit (FOTO, VIDEO)
- UE promite un sprijin "fără precedent" în cazul unui acord israeliano-palestinian
- Mai multe mitraliere şi pistoale au fost găsite la reşedinţa unui ambasador
- Secretarul de Stat al SUA: Negocierile dintre Israel şi Palestina sunt într-o fază critică