O navă cu migranţi a naufragiat în Italia: Peste 130 de oameni au murit
Tragedie în larg. Peste 130 de oameni au murit, iar peste 100 sunt daţi dispăruţi, după ce o navă cu imigranţi a naufragiat în apropiere de Lampedusa, în sudul Italiei. Autorităţile au avertizat că numărul morţilor ar putea creşte.
La bordul ambarcaţiunii erau aproximativ 500 de persoane, iar peste 160 au fost salvate. Cei mai mulţi dintre pasageri erau imigranţi somalezi. Incendiui ar fi izbucnit după ce pasagerii au aprins un foc. Se presupune că, ulterior, vasul s-a scufundat.
"Potrivit informaţiilor de la primii martori, obţinute la primele ore după naufragiu, la bordul navei s-a produs un incendiu. De aceea, toţi pasagerii s-au refugiat în partea din faţă a ambarcaţiunii. Aceasta nu a rezistat şi s-a răsturnat, iar sute de oameni au ajuns în apă", a declarat anchetatorul Antonio Candela.
În operaţiunile de salvare au fost mobilizate trei ambarcaţiuni ale pazei de coastă şi două elicoptere. Insula Lampedusa este cel mai apropiat punct de debarcare faţă de coasta Africii de Nord şi mii de imigranţi ilegali încearcă, anual, să ajungă, pe aici, în Europa.