Pregătiri pentru lupta anului. Kliciko şi Povetkin au avut câte un antrenament deschis publicului (VIDEO)
Vladimir Kliciko şi Alexandr Povetkin sunt gata de marea bătălie. Cei doi pugilişti fac ultimele pregătiri pentru unul dintre cele mai aşteptate meciuri de box ale anului, care va avea loc pe Stadionul Olimpic din Moscova sâmbătă seara.
Campionul mondial la categoiile WBA, WBO, IBO şi IBF, ucraineanul Vladimir Kliciko şi campionul olimpic de la Atena, în 2004, la categoria supergrea, rusul Alexandr Povetkin au oferit o sesiune de antrenament deschisă publicului înainte de marea luptă.
"Pur şi simplu mă pregătesc să ies în ring să lupt. Pot să spun orice acum, dar ce se va întâmpla vom vedea pe cinci octombrie", a spus boxerul Alexandr Povetkin.
"Va fi o noapte grea pentru cei care se vor afla în ring. Fiecare dintre noi are şanse, atât eu cât şi Povetkin. Ambii vom încerca să dăm tot ce e mai bun din pentru a face spectacol", a adăugat Vladimir Kliciko.
Vladimir Kliciko care se gândeşte să se retragă anul viitor, până acum a boxat în 63 de meciuri şi a pierdut doar trei. Adversarul său, Alexandr Povetkin este neînvins. Din 26 de meciuri acesta are tot atâtea victorii. Marea confruntare dintre cei doi pugilişti va avea loc sâmbătă seară, pe stadionul Olimpic din Moscova.