Lilian Popescu este noul preşedinte al Consiliul raional Ialoveni (VIDEO)
Consiliul raional Ialoveni are un nou preşedinte. Este vorba despre Lilian Popescu care, astăzi, a părăsit fracţiunea PL şi a aderat la PD, împreună cu alţi doi colegi. Tot astăzi, în consiliul raional Ialoveni s-a constituit o majoritate formată din consilierii democraţi şi liberal-democraţi. Este cea de-a doua Coaliţie pro-europeană de guvernare la nivel local.
Noul preşedinte al raionului Ialoveni susţine că a aderat la PD, deoarece se regăseşte anume în această echipă. "Cel mai bun partid unde o să mă regăsesc cel mai bine pentru a-mi implimenta toate ideile şi proiectele pe care le-am promis alegătorilor este Partidul Democrat", a declarat preşedintele Consiliului raional Ialoveni, Lilian Popescu.
Foştii colegi l-au criticat însă pentru decizia luată. "A fost promovat practic la toate cele mai înalte posibilităţi ale noastre. Rămâne să dea lămurire faţă de alegători", a menţionat consilierul PL Vladimir Cernat.
Acordul de creare a majorităţii locale a fost semnat în prezenţa liderilor PD şi PLDM. Aceştia au declarat că astfel de coaliţii trebuiau constituite după alegerile locale din 2011.
"Am primit tot felul de coaliţii în diferite raioane, pestriţe, componenţă diferită, ideologie diferită şi atunci a avut de pătimit sunt sigur, însăşi calitatea actului de guvernare. Ne întoarcem pentru a asigura o calitate mai bună a actului de guvernare", a spus preşedintele PD, Marian Lupu.
"Este o coaliţie firească între două partide care au obiective comune, care au valori comune şi care au un angajament comun în faţa cetăţenilor, atât la nivel de administrare centrală, cât şi la nivel de administrare locală", a adăugat preşedintele PLDM, Vlad Filat.
Comuniştii i-au acuzat însă pe democraţi de trădare, pentru că au destrămat fosta coaliţie din care făceau parte PL, PD şi PCRM. "A fost o înţelegere acum doi ani şi trebuia dusă până la capăt. Dacă au considerat că PD şi PLDM sunt o echipă mai puternică, le dorim succes", a spus consilierul PCRM Ion Cujba.
Schimbările din Consiliul raional Ialoveni vin după decesul fostului preşedinte, Nicolae Andronache.