Cum va arăta Aeroportul Internaţional Chişinău după ce va fi dat în concesiune (VIDEO)
Terminal nou, pistă de decolare modernizată şi parcare supraetajată. Aşa va arăta Aeroportul Internaţional Chişinău, după ce va fi dat în concesiune. Chiar dacă investiţiile vor avea loc în trei etape, rezultatul va duce la o creştere a fluxului de pasageri de până la 3,2 milioane anual.
Potrivit prevederilor contractului, în perioada cât va fi în concesiune, în aeroport urmează a fi investite 224 de milioane de euro, pentru modernizare.
Până în anul 2026, terminalul se va întinde pe o suprafaţă de 32 de mii de metri pătraţi, sau de trei ori mai mare ca până acum. Totodată, va creşte şi capacitatea fluxului de călători care va fi de 1.600 de persoane pe oră.
După modernizare, pe aeroport vor putea ateriza şi decola mai multe nave concomitent. Pista de decolare-aterizare va fi modernizată. Aceasta va avea acostamente laterale de securitate, ceea ce în prezent nu există. De asemenea, aici va fi construit un sistem de drenaj şi va fi îmbunătăţit cel de iluminare.
Investitorii promit să asigure mai multe locuri de parcare. În acest sens, Aeroportul va avea o parcare supraetajată. Capacitatea acesteia va creşte de 10 ori şi va fi de 1.600 de locuri.
Clauzele contractului mai prevăd că 80 la sută din angajaţi trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova. Documentul stabileşte şi penalizări. Şi asta în condiţiile în care lucrările de planificate nu vor fi finalizate în termenele prevăzute. Astfel, pentru fiecare zi de întârziere, investitorul va plăti amendă între 200 şi 700 de euro. Un alt punct din contract precizează că întreprinderea care administrează aeroportul de la Chişinău nu va avea voie să mai opereze pe o rază de 700 de kilometri.
Guvernul a concesionat Aeroportul Chişinău pentru o perioadă de 49 de ani.