Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost eliberat condiţionat
Tribunalul de la Londra l-a eliberat astăzi pe Julian Assange. Fondatorul WikiLeaks, a fost pus în libertate pe cauţiune, cu anumite condiţii, până la următoarea audiere care va avea loc pe 11 ianuarie, anunţă Euronews.
Cauţiunea este de 240.000 de lire sterline potrivit CNN. Eliberarea condiţionată presupune reguli foarte stricte: suspendarea paşaportului, portul unei brăţări electronice şi interdicţia de a părăsi domiciliul.
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost astăzi audiat a doua oară după ce sâptămâna trecută s-a predat autorităţilor britanice. El a fost arestat în baza unui mandat internaţional emis de Suedia pentru că ar fi violat şi molestat două femei.
Potrivit acuzaţiilor, femeile ar fi fost obligate sa întreţină raporturi sexuale neprotejate. Julian Assange neagă acuzaţiile şi susţine că raporturile sexuale cu cele două femei au fost consimţite.
Arestarea lui Assange a avut loc în toiul scandalului declanşat de publicarea de către site-ul WikiLeaks a peste 250.000 de "note informative", secrete care au circulat între ambasadele Statelor Unite din lume şi Washington.
Australianul este acuzat şi de SUA că prin publicarea documentelor diplomatice secrete, dar şi a celor despre campaniile din Irak şi Afganistan, pune în pericol securitatea Americii şi viaţa a mii de oameni.