SUA şi Rusia, mulţumite de modul în care are loc dezarmarea chimică a Siriei
Washingtonul şi Moscova sunt mulţumite de desfăşurarea procesului dezarmării chimice a Siriei. În urma unor negocieri la Bali, şefii diplomaţiilor americane şi ruse, John Kerry şi Serghei Lavrov, au declarat că apreciază cooperarea autorităţilor de la Damasc cu experţii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice.
Ministrul rus de Externe a subliniat că apreciază eforturile liderului de la Damasc privind îndeplinirea angajamentelor de a distruge arsenalul chimic al statului arab. " Rusia va face tot posibilul pentru ca Damascul să coopereze în continuare", a precizat Lavrov.
Iar Secretarul american de Stat a lăudat autorităţile siriene, pentru respectarea prevederilor rezoluţiei adoptate de ONU.
"Regimul preşedintelui sirian merită toate laudele pentru lansarea procesului de distrugere a armelor chimice. Sperăm că acesta va continua. Nu pot garanta ce se va întâmpla în următoarele luni, însă începutul este promiţător", a declarat John Kerry.
Procesul de dezarmare a Siriei a început ieri, în conformitate cu rezoluţia ONU. În prima zi, membrii echipei au distrus focoase de rachete, bombe şi unităţi de transportare a substanţelor chimice.