Problema e ca imediat ce încerci să schimbi tab-ul, sau să faci orice altceva, calculatorul îţi va spune să iei o pauză până se gândeşte el să îţi şi asculte comenzile. Exact. Se numeste lag si vine la pachet cu o doză sănătoasă de nervi. Uneori îşi aduce şi prietenul, pe nume “crash”. Tot de nervi, apesi repede Ctrl+Alt+Del, fix înainte să-ţi aduci aminte că trebuia să salvezi ceva.

Indiferent ca vorbim de Chrome, Firefox, Opera sau Internet Explorer, problema e aceeaşi. Dar cel mai rău se manifesta în cazul Chrome-ului, care porneşte un nou proces pentru fiecare tab nou şi poate îngenunchea chiar şi cel mai performant sistem.

Soluţii există: deschizi mai puţine tab-uri, te mişti cu viteza melcului, mai cumperi nişte RAM sau instalezi The Great Suspender, extensia de Chrome care promite să facă minuni. Bine, nu chiar miracole, ci minuni mai mici şi tehnice, cum ar fi să suspende pe rând câte un tab sau pe toate odată. E ca şi cum ar face un mini bookmark, apoi l-ar trimite la culcare. În principiu, TGS opreşte încărcarea unei pagini până când vrei să revii din nou la ea.

Dacă vrei şi mai multă automatizare, poţi opta să alegi o anumită durată de inactivititate a tab-ului respectiv, până când va fi suspendat, sau poţi adăuga paginile preferate într-un whitelist. Cert e că, odată instalat, îţi va elibera cam jumatate din memoria folosită de Chrome şi îi va da acel imbold necesar să te oprească atunci când îţi vine să arunci cu calculatorul pe geam. Tu l-ai încercat? Spune-ne ce crezi.