Andrei Perpeliţă a fost desemnat drept cel mai bun atlet dinamovist din 2010
Andrei Perpeliţă, care încă nu şi-a ridicat premiul pentru cel mai bun sportiv al anului în versiunea Ministerului Tineretului şi Sportului, a fost desemnat drept cel mai bun atlet dinamovist din 2010! Premiul pentru acest titlu nu este tradiţionalul plic cu bani, ci... un training oferit de ministrul de interne.
Andrei Perpeliţă, medaliatul cu bronz la europenele de lupte de la Baku, obţine titlu după titlu! Cel mai bun sportiv moldovean al anului în versiunea MTS luptătorul este deja şi cel mai bun sportiv dinamovist din 2010.
Premiul pentru titlul de cel mai bun sportiv al anului a fost un trening cu sigla clubului sportiv Dinamo.
Alături de judocanul Victor Scvorţov, pugilistul Victor Cotiujanschi, alergătorul Ion Luchianov şi împreună cu Vladimir Nimerenco şi Radu Baranov de la lupte universale, în "Top-Ten"-ul celor mai buni sportivi ai clubului Dinamo pentru anul competiţional 2010 au mai fost incluşi alţi patru luptători: Nicolae Ciobanu, Petru Ianulov, Donior Islamov şi Alexandru Chirtoacă.