Meci pe viaţă şi pe moarte! Selecţionata Mexicului se va duela cu cea a Panamei, pentru calificare în Campionatul Mondial
Un meci pe viaţă şi pe moarte se anunţă sâmbătă dimineaţă, la Ciudad de Mexico. Naţionala Mexicului se află pe penultimul loc în grupa de calificare pentru Campionatul Mondial şi are nevoie doar de victorie împotriva Panamei, pentru a mai spera la un loc la Turneul Final.
Selecţionata Mexicului este în pericol să rateze Campionatul Mondial din Brazilia! Cu două etape înainte de încheierea preliminariilor din zona CONCACAF, Mexic are opt puncte şi se află pe locul cinci în grupă, la egalitate de puncte cu Panama, care este pe patru. Cele două selecţionate se vor duela în meci direct sâmbătă, iar naţionala care va pierde va rămâne cu şanse matematice de calificare la baraj. Noul antrenor al Mexicului, Victor Vucetich, şi starul echipei, Javier Hernandez, sunt optimişti înainte de duelurile cu Panama şi Costa Rica.
"Am deplină încredere în toate elementele. Cred că jucătorii au fost magnifici în ceea ce au demonstrat până acum, în modul în care au comunicat, modul în care s-au pregătit, responsabilitatea pe care o au în acest meci împotriva Panamei", a punctat Victor Vucetich.
"Pe lângă faptul că trebuie să marcăm multe goluri, trebuie să câştigăm, la aceasta ne gândim mereu. Sunt o mulţime de efecte, dar cel mai important lucru sunt cele trei puncte", a remarcat Javier Hernandez.
Primele trei locuri din grupă duc direct la Turneul Final, iar ocupanta locului patru se va duela în noiembrie, la baraj, cu Noua Zeelandă. Pe prima poziţie se află Statele Unite, cu 16 puncte, americanii fiind urmaţi de Costa Rica, cu un punct mai puţin, în timp ce locul al treilea este ocupat de Honduras, cu 11 puncte.