Mii de oameni se adună la Mecca pentru a participa la pelerinajul anual al musulmanilor (VIDEO)
Mii de oameni se adună în oraşul Mecca din Arabia Saudită pentru a participa la marele pelerinaj anual al musulmanilor. În acest an, în localitatea sfântă pentru adepţii lui Mahomed sunt aşteptaţi aproximativ două milioane de oameni, iar prima zi a procesiunii religioase va avea loc abia duminică.
Haji, sau pelerinajul sfânt, este unul din cei cinci piloni ai islamului pe care fiecare musulman, cu o condiţie fizică bună, trebuie să-l parcurgă cel puţin o dată în viaţă. Pentru cei mai mulţi, însă, pelerinajul nu este o obligaţie, ci o împlinire.
"Mă voi ruga pentru toţi musulmanii şi pentru poporul arab. Fie ca Allah să fie alături de noi!", a spus un bărbat.
În prima zi a pelerinajului, credincioşii vor parcurge distanţa dintre Mecca şi câmpia Mina, pe urmele profetului Mahomed. Autorităţile de la Mecca au luat măsuri sporite de securitate. Guvernul saudit este îngrijorat de posibilele atacuri din partea militanţilor extremişti care au legături cu reţeaua teroristă Al Qaeda.
Pelerinajul este cea mai importantă sursă de venituri pentru Arabia Saudită, după petrol, aducând regatului aproximativ 40 de miliarde de euro.