Iurie Leancă, despre moţiunea PCRM. "Fac tot felul de show-uri... Nu au soluţii de alternativă pentru viitorul ţării"
Premierul Iurie Leancă îi îndeamnă pe comunişti să consolideze societatea, dar nu să o dezbine prin înaintarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului. Leancă susţine că deputaţii din opoziţie se dau în spectacol şi încearcă să provoace o criză.
"Din păcate, dânşii în loc să facă ceea ce facem noi – să consolidăm societatea. Fac tot felul de show-uri. Această moţiune de cenzură pe care dânşii au propus-o nu e nimic altceva decât o tentativă de a devia de la atenţia de fapt că nu au soluţii de alternativă pentru viitorul ţării", a declarat premierul Iurie Leancă.
Deputaţii comunişti au prezentat, în această săptămână, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Lenacă. Opoziţia comunistă susţine că acţiunile Executivului au adus prejudicii statului şi a cerut Parlamentului să-i retragă sprijinul. Deputaţii majorităţii parlamentare spun că moţiunea de cenzură nu are şanse de izbândă. Nici liberalii conduşi de Mihai Ghimpu nu cred că moţiunea PCRM va acumula cel puţin 51 de voturi ca să demită Guvernul.
Documentul va fi examinat de parlamentari în şedinţa plenară din joia viitoare.