Maladia care îi imobilizează pe tot mai mulţi moldoveni. Există mai multe metode de tratament, însă nu sunt accesibile tuturor (VIDEO)
Tot mai mulţi moldoveni suferă de boli de articulaţii. Anul trecut, numărul acestora a crescut cu aproximativ 6000, dintre care 10 la sută sunt copii. Medicii avertizează că maladia poate provoca imobilitate şi sporeşte riscul accidentelor vasculare.
Nina Moiseev suferă de artrită de 20 de ani. Boala avansează zilnic, deoarece femeia nu are bani pentru tratament. Lunar ea are nevoie, doar pentru medicamente, de 1.800 de lei. Şi asta în timp ce unica ei sursă de existenţă este pensia de 800 de lei pe lună.
"Mă dor genunchii, umblu bandajată. La mine se duce într-o parte piciorul, lichid s-a grămădit şi la mâna asta. Nu pot să scriu cu mâna dreaptă. Nu pot să ţin ceva cu mâna dreaptă. Dacă eu nu mă tratez, nu cumpăr medicamentele acestea, înseamnă că vine timpul să mă opereze la picior", a declarat pacienta.
În prezent, există mai multe metode moderne de tratament, care pot stopa avansarea bolilor de articulaţie. Din păcate, acestea nu sunt accesibile tuturor.
"Pentru astfel de maladii cel mai important este medicamentul care protejează articulaţia, cartilajul articular. Pe de altă parte sunt remediile care înlătură durerea. La moment sunt mai mult lucrate remediile ce nu prezintă risc pentru dezvoltarea altor patologii", a explicat conferenţiarul de la Universitatea de Medicină Eugen Rusu.
Specialiştii spun că bolnavii recurg frecvent la automedicaţie, fapt care favorizează dezvoltarea maladiei.
"Avem mai multe boli, mai mult de 200 de boli, de cauze diferite. Fiecare pacient necesită tratament individual. Consecinţele sunt dizabilitatea. Pacientul uneori chiar are nevoie de autoîngrijire", a adăugat medicul Liliana Gropa.
În mai puţin de 10 ani, de la apariţia maladiei, 50% dintre bolnavi nu pot munci. Tratamentul trebuie făcut toată viaţa şi costă, lunar, cel puţin, 600 de lei. Cel mai des boala este provocată de fumat, stres, diabet şi hipertensiune.
Potrivit Centrului Naţional de Management în Sănătate, anul trecut, în Republica Moldova, erau înregistrate 56.836 de persoane care suferă de boli de articulaţii. 4.741 dintre ei sunt copii.