Ciclonul Phailin a lovit India şi a lăsat în urmă cel puţin 14 morţi (VIDEO)
Ciclonul Phailin a lovit, în această noapte, estul Indiei. Însoţită de rafale de vânt de până la 200 de kilometri la oră, furtuna a lăsat în urmă cel puţin 14 morţi, a smuls copaci din rădăcini şi a avariat şi distrus zeci de case.
Ciclonul Phailin, care s-a format în sudul Thailandei, a atins coasta de est a Indiei. Cel mai mult au avut de suferit statele Orissa şi Andhra Pradesh, unde au fost înregistrate cel puţin cinci victime. În acelaşi timp, 20 de marinari au fost daţi dispăruţi.
Zeci de localităţi au rămas fără energie electrică, iar drumurile principale şi căile ferate au fost închise. Anterior, autorităţile au evacuat peste 500.000 de oameni din calea stihiei.
"Rafalele puternice de vânt au provocat pagube majore. Copacii au fost smulşi din rădăcini, iar satele au fost inundate din cauza ploilor torenţiale. Mai multe case au fost avariate, iar câteva drumuri au fost blocate", spune un bărbat.
Ministerul indian al Apărării a mobilizat 10.000 de militari, 40 de avioane şi 20 de elicoptere pentru operaţiunile de salvare. Potrivit meteorologilor, ciclonul nu va slăbi în intensitate nici azi. Aproximativ 12 milioane de oameni ar putea fi afectaţi de furtuna tropicală.
În 1999, India a fost lovită de un "super ciclon", care s-a soldat cu moartea a peste 10.000 de oameni.