Un microbuz de rută s-a ciocnit de un copac. Şoferul era BEAT
Un şofer de microbuz de pe linia 162 din capitală riscă dosar penal, după ce vehicolul în care se afla s-a izbit de un copac. Potrivit poliţiei, conducătorul auto a provocat accidentul din cauză că a urcat la volan în stare de ebrietate. Din fericire, în microbuz nu se afla niciun pasager.
Şoferul recunoaşte că a consumat alcool, însă neagă că ar fi condus cu viteză excesivă. "Un BMW mi-a tăiat calea şi eu am luat-o în altă parte. Văd că-mi vine o maşină în întâmpinare şi ca să nu mă ciocnesc, am luat-o după copac şi am sărit aşa cumva. Da, am servit", a relatat acesta.
Potrivit poliţiei, şoferul va fi sacţionat în funcţie de nivelul de alcoolemie depistat în sânge.
"Şoferul nu s-a isprăvit cu conducerea şi s-a tamponat în obstacol, ca obstacol fiind copacul. La fel, şoferul este suspectat de conducerea vehiculului în stare de ebrietate. În depedenţă de rezultatele expertizei se va aprecia amenda, va fi penală sau contravenţională", a comunicat Oleg Eşanu, căpitan, Inspectoratul Naţional de Patrulare.
Un accident tragic a avut loc astăzi şi în satul Manta din raionul Cahul. Şoferul unui automobil de model Ford a lovit un copil de doar zece ani. În urma impactului, minorul a decedat.