Moldova a semnat Convenţia de la Minamata cu privire la mercur. Ce prevede documentul
Produsele din mercur precum şi compuşii acestuia vor fi scoase din uz până în anul 2030. Acest lucru este prevăzut de Convenţia de la Minamata cu privire la mercur, care a fost semnată de 91 de ţări, inclusiv şi Republica Moldova.
Legislaţia internaţională şi cea comunitară prevede scoaterea din uz treptat a acelor produse ce conţin mercur. "Se presupune că aceste produse să fie scoase din uz trepat după ratificarea şi semnarea convenţiei. Până în 2020 trebuie sa fie scoase din uz. Fiecare stat are posibilitatea să marească acest termen cu cinci ani de două ori, adică termenul poate să fie mărit până în 2030", a declarat ministrul Mediului.
Pentru a intra în vigoare, convenţia trebuie să fie ratificată de cel puţin 50 de ţări care au semnat acest document. "Ne dorim ca ratificarea să fie cât mai repede. Avem nevoie de un plan de acţiuni. Acest plan va conţine inventarierea acelor surse de poluare, a produselor care conţin mercur. Va trebui să inventariem acele locuri de depozitare care ar fi trebuit să fie pentru acele produse din mercur. Se poate că vom găsi locuri contamite, dar sperăm că nu. În urma acestor inventarieri vom avea o serie de acţiuni", a menţionat Gheorghe Şalaru.
De asemenea, Gheorghe Şalaru a menţionat că în programul de guvernare pentru Ministerul Mediului este prevăzută organizarea unei instituţii care se va numi Agenţia subtanţelor chimice, care va ajuta la implementarea acestei convenţii. "Pe lângă alte subtanţe chimice persistente va efectua şi lucrările ce ţin de acest metal greu cum este mercurul şi compusii lui", a adăugat ministrul.
Potrivit Ministerului Mediului, convenția urmărește impunerea controlului emisiilor de mercur în atmosferă, de la termocentralele cu cărbune, de la incineratoare şi fabrici de ciment, precum și interzicerea după 2020 a producţiei, importului şi exportului unei întregi game de produse care conţin mercur.