Vlad Filat a solicitat Comisiei Europene utilaj performant pentru administrarea situaţiilor de inundaţii
Premierul Vlad Filat a avut astăzi prima întrevedere în cadrul vizitei oficiale la Bruxelles. El a discutat cu Kristalina Gheorghieva, Comisar european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi gestionarea crizelor.
Discuţia a vizat situaţia de criză, cu care s-a confruntat Uniunea Europeană în 2009, inundaţiile din Moldova din acest an şi acţiunile ce urmează a fi întreprinse pentru prevenirea şi gestionarea eficientă a dezastrelor.
Vlad Filat a vorbit despre necesitatea consolidării digurilor de protecţie, precum şi despre necesităţile Moldovei de utilaj performant pentru administrarea situaţiilor legate de inundaţii. Premierul a solicitat suportul Comisiei Europene în acest sens.
La rândul său, Kristalina Gheorghieva a spus că, în anul 2010, mai multe state europene au fost afectate de calamităţi naturale. De aceea Comisia Europeană a aprobat, în luna octombrie, noi politici de prevenire şi gestionare a situaţiilor de criză. Comisarul european a spus că proiectele venite din partea Moldovei vor fi examinate de Comisia Europeană.