Accident feroviar cu cel puţin 35 de victime. Un tren a intrat pe peron, până lângă turnichetele de acces
Accident feroviar în Argentina. Cel puţin 35 de persoane au fost rănite după ce un tren a intrat în tampoanele de oprire de la capătul liniei de cale ferată, în gara Once din Buenos Aires. Cinci dintre cei răniţi se află în stare gravă.
Accidentul a avut loc în aceeaşi gară unde anul trecut, 52 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un caz similar. După impact, unele vagoane ale trenului au intrat pe peron, ajungând chiar lângă turnichetele de acces. Intrările în gară au fost blocate de poliţie, în timp ce răniţii au fost transportaţi la spital. Presa locală scrie că la scurt timp după accident, o gloată de oameni furioşi a încercat să-i atace pe conductorii trenului.
Iată ce relatează martorii:
"Trenul a deraiat, nici nu ne-am dat seama, apoi a avut loc această nenorocire."
"Nu am auzit niciun sunet de frână. Trenul avea aceeaşi viteză cu care venea, apoi am auzit impactul şi luminile s-au stins."
Un alt accident feroviar în care a fost implicat un tren de marfă a avut loc şi în Canada. Nouă cisterne cu gaz lichefiat şi patru cu petrol au deraiat de pe linia ferată în apropiere de oraşul Edmonton. Trei dintre vagoanele cu gaz au luat foc. Autorităţile au declarat stare de urgenţă, iar zona a fost evacuată din cauza pericolului de explozie şi circulaţia a fost interzisă. Deocamdată nu au fost anunţate victime.