O nouă tulpină a virusului HIV, descoperită în Rusia. "Este mai severă decât cele existente"
O nouă tulpină a virusului imunodeficienţei umane a fost descoperită de oamenii de ştiinţă din Novosibirsk, Rusia. Cercetătorii susţin că noua versiune a virusului este mai severă decât cele deja observate şi se răspândeşte rapid în Rusia, Cecenia, Kârgâzstan şi Kazahstan.
Tulpina a fost detectată prima dată în Novosibirsk în anul 2006, însă abia acum au fost descoperite şi caracteristicile exacte ale acesteia. Specialiştii sunt de părere că se confruntă acum cu cea mai virulentă formă de HIV din Rusia, ea fiind responsabilă pentru mai bine de 50% din cazurile de infectare din regiunea Novosibirsk.
Rusia a luptat mult împotriva HIV în ultimele decenii, dar se pare că problema devine din ce în ce mai serioasă. Numărul oamenilor din Novosibirsk care sunt infectaţi cu HIV a crescut de la 2000, în anul 2007, la 15.000, în 2012.