Patru medici de la Centrul Mamei şi Copilului, acuzaţi de malpraxis. Procurorii cred că din cauza lor un copil a rămas invalid
Doi ginecologi-obstetricieni, moaşa-şefă şi şefa de studii a Catedrei obstetrică şi ginecologie din cadrul Centrului Mamei şi Copilului sunt acuzaţi că nu ar fi monitorizat corespunzător evoluţia travaliului unei gravide, care a născut în această unitate medicală.
Potrivit procurorilor, învinuiţii nu au depistat la timp că bebeluşul avea probleme înainte să se nască şi au aplicat cu întârziere procedurile de resuscitare a nou-născutului. În consecinţă, copilul a suferit leziuni cerebrale şi a rămas invalid.
Procurorii au dispus efectuarea expertizei medico-legale, dar responsabilii de la Centrul de Medicină Legală din Chişinău susţin că „nu există culpa medicilor în acest caz”. Astfel, procurorii au dispus efectuarea aceleiaşi expertize de către Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti. Medicii legişti din România au constat că evoluţia travaliului nu a fost monitorizată corespunzător de către doctorii moldoveni şi consideră că aceştia ar fi putut decide să îi facă cezariană femeii.
Acum dosarul a fost transmis în instanţă, iar cei patru vor compărea pe banca acuzaţilor. Ei sunt învinuiţi de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale. Instanţa de judecată urmează să decidă dacă medicii sunt sau nu vinovaţi în acest caz.
Potrivit Codului Penal, medicii riscă până la trei ani de închisoare. De asemenea, ei ar putea fi sancţionţi cu interzicerea de a activa timp de 2-5 ani.