Criza continuă la Milsami. "Avem nevoie de antrenor!"
Echipa Milsami, care a făcut furori în preliminariile Ligii Europei din acest sezon, nu-şi poate reveni după plecarea lui Ştefan Stoica. "Suntem în criză şi, practic, suntem fără antrenor" - au declarat jucătorii formaţiei, conduse temporar de Vladimir Veber. De la demisia lui Ştefan Stoica au trecut deja trei săptămâni.
În timp ce conducerea clubului Milsami continuă să negocieze cu mai mulţi antrenori, care ar putea prelua echipa, antrenamentele sunt conduse de Vladimir Veber. Jucătorii spun că plecarea lui Ştefan Stoica i-a afectat mult, iar soluţia ar fi doar un tehnician nou.
"Ne-a afectat binişor, dar treptat trecem peste asta. Aşteptăm să vină un antrenor cu idei noi, să ne motiveze mai mult la echipă. În calitatea mea de căpitan simt că echipa nu joacă ceea ce poate. Părerea mea e că avem nevoie de antrenor", a menţionat atacantul de la Milsami Gheorghe Boghiu.
"Suntem într-o criză. E o perioadă puţin grea pentru noi. Practic, suntem fără antrenor de când a plecat domnul Stoica. Pe mulţi băieţi i-a afectat acest lucru. Sperăm că în timpul apropiat se va găsi un antrenor şi va fi mai bine", a punctat fundaşul Milsami Vadim Bolohan.
Milsami a rămas fără antrenor pe 3 octombrie, atunci când Ştefan Stoica şi-a dat demisia. Tehnicianul român şi-a motivat decizia prin faptul că nu mai putea să motiveze jucătorii. În ultimele cinci etape, "vulturii" au obţinut doar o singură victorie, în ultimul meci, cu Speranţa, scor 3-2.