Luptătorii moldoveni au cucerit două medalii la Mondialul de Arte Marţiale Mixte (VIDEO)
Luptătorii moldoveni au cucerit două medalii de bronz la Campionatul Mondial de arte marţiale mixte, care s-a desfăşurat în Sankt-Petersburg. Lotul naţional al Moldovei s-a clasat pe locul şase în clasamentul general pe echipe.
La primul Campionat Mondial de arte marţiale mixte, moldoveanul Victor Bargan a câştigat medalia de bronz la categoria de până la 93 kilograme. Grigore Panfilii, care a evoluat la categoria de 77 kilogram, la fel s-a clasat pe locul trei.
"Această medalie este rezultatul muncii mele încă din copilărie", susţine luptătorul Grigore Panfilii.
Nici de această dată, lotul naţional de arte marţiale mixte nu a avut parte de suport financiar din partea Ministerului Tineretului şi Sportului. O mare parte din cheltuieli au fost suportate de clubul de fotbal Veris, acolo unde antrenorul lotului naţional de arte marţiale mixte, Ion Gheorghiu, este prim-vicepreşedinte.
"Acesta a fost primul pas spre proiectul mare Veris. Clubul ne-a oferit complexul sportiv pentru pregătiri şi cantonamente şi vedeţi că acest lucru ne-a ajutat să obţinem rezultate", susţine antrenorul lotul naţional Ion Gheorghiu.
La Campionatul Mondial din Sankt-Petersburg au participat sportivi din 35 de ţări, iar Moldova a fost reprezentată de şase luptători.