METEO: Cer variabil în ţară şi ploi în mai multe capitale europene
Astăzi cerul va fi variabil. Vântul va sufla moderat. Maximele termice cresc cu un grad. 15 vor fi la prânz la Briceni, 16 la Bălţi. La Chişinău şi Tiraspol termometrele vor indica 18 grade, iar la Cahul 20 de grade.
În următoarele zile vremea nu se schimbă. Aceasta se menţine însorită şi caldă. 18 grade vor fi la amiază în capitală, atât în week-end, cât şi luni şi marţi. Pe timp de noapte vor fi câte 8 grade.
Vreme frumoasă şi în România. 14 grade vor fi la Constanţa, 18 la Iaşi şi Galaţi. La Bucureşti se vor înregistra 19 grade, la Oradea 22, iar la Timişoara va fi cel mai cald, cu 23 de grade Celsius.
Pe continentul european vremea va fi mohorâtă la Moskova şi Kiev, unde va ploua şi vor fi 11 şi, respectiv, 14 grade Celsius. Ploi sunt anunţate şi la Londra şi Paris, cu 17 şi, respectiv, 19 grade Celsius. La Roma soare din plin şi 26 de grade.