Discuţii în Parlament: Toţi deputaţii să facem o excursie în pădurea Ţiganca, unde ştim cine este stăpânul
Atmosferă plină de înţelegere astăzi în Parlament. Pe final de şedinţă, deputaţii ca niciodată până acum, au găsit limbă comună pe marginea unui subiect şi dacă de obicei, făceau schimburi de replici acide, de data aceasta a urmat o discuţie amiabilă între aleşii poporului, care au împărţit mulţumiri la stânga şi la dreapta.
Raportul comisiei de anchetă pentru verificarea gestionării fondului forestier şi a zonelor de protecţie a apelor râurilor şi parcurilor i-a unit pe deputaţi, fenomen destul de străin Legislativului nostru. Liberal-democratul Simion Grişciuc, preşedintele comisiei speciale, a fost îngăduitor cu parlamentarii care au venit cu obiecţii şi au propus amendamente, iar aceştia, la rândul lor, i-au mulţumit pentru efortul depus.
"Comisia s-a bazat mai mult pe pădurile de salcâmete, pentru că anume ele au fost scoase la licitaţie. Cât priveşte stejarul, vă mulţumesc pentru aprecierea atât de înaltă a unui arbore atât de frumos", i-a spus preşedintele comisiei de anchetă liberalului Valeriu Munteanu, care a vrut să ştie de ce pădurile de stejar au fost trecute cu vederea.
Alţi deputaţi au venit cu propuneri şi amendamente, cel mai mult au umit, însă, comuniştii. "Mulţumim pentru buna organizare a lucrului în cadrul comisiei, foarte clar descrieţi acele fărădelegi care au loc azi pe Nistru şi Prut, că a fost organizată o industrie ilegală de extagere a nisipului şi prundişului şi ca rezultat, au fost aduse prejudicii enorme principalelor artere ale ţării", a remarcat deputatul PCRM Violeta Ivanov.
"Vă mulţumesc în numele comisiei pe care o conduc pentru apreciere şi să ştiţi că aprecierile din partea unui specialist sunt de două ori mai plăcute", i-a răspuns Simion Grişciuc.
În context, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a remarcat atmosfera în care au loc discuţiile în plen: "Ce comunicare frumoasă pe marginea acestui proiect în această sală. Cum ar fi să avem o asemenea comunicare pe marginea tuturor proiectelor".
Discuţiile s-au încheiat cu glume din partea liberal democraţilor. "Am analizat bine raportul şi am decis să mai introducem un punct: toţi deputaţii timp de 30 de zile să mergem în excursie la pădurea Ţiganca, unde stăpân ştiţi cine este", a spus deputatul PLDM Ion Butmalai.
Legislatorii au decis să voteze raportul la următoarea şedinţă în plen, după ce comisia va examina amendamentele propuse.