Rapid Ghidighici, depunctată din nou de FMF. "Cebanu vrea ca echipa să dispară" (VIDEO)
Rapid Ghidighici a fost depunctată din nou! Clubul a fost penalizat cu un punct, pentru neachitarea restanţelor la salarii faţă de fostul portar, Vladimir Livşiţ. Comitetul de Disciplină al FMF a anunţat că va continua sancţionarea echipei, dacă datoriile nu vor fi achitate. "Cebanu doreşte ca Rapid să dispară", a comentat decizia preşedintele clubului, Dumitru Sandu.
Noul preşedinte al Rapidului, Dumitru Sandu, a solicitat Federaţiei să oprească procesul de depunctare până în pauza de iarnă. Sandu a cerut acest lucru pentru a face cunoştinţă cu toate contractele încheiate înaintea venirii sale la club.
"Am rugat să ne lase să intrăm în esenţă să vedem cum putem păstra echipa. Nu am fost auzit. Ce vreţi voi? Cât veţi mai depuncta echipa. Nu este o limită. Azi motivezi băieţii să iasă pe teren pentru trei puncte, iar ei vor fi depunctaţi în fiecare săptămână. Cebanu a arătat astăzi opiniei publice că el doreşte ca echipa să dispară", a declarat Sandu.
FMF a anunţat că va continua depunctarea Rapidului, dacă nu vor fi achitate restanţele salariale faţă de Livşiţ. Anterior, echipa a mai fost penalizată cu un punct din acelaşi motiv, în cazul Ovidiu Mendizov. Datoria clubului faţă de cei doi jucători este de aproape 13 mii de dolari.
Problemele pentru Rapid nu se opresc aici. Din cauza situaţiei financiare, de la club au plecat căpitanul Dumitru Bacal şi Iurie Levandovschi, iar după demisia antrenorului Sergiu Secu, antrenamentele sunt conduse de portarul Mihai Moraru.