FC Barcelona a stabilit un nou record în Spania!
Barcelona a stabilit un nou record în Spania! Catalanii au acumulat 93 de puncte după ce au învins Tenerife cu 4-1 în etapa a 36-a a Primera Division. Astfel elevii lui Guradiola au depăşit cu un punct recordul lui Real Madrid realizat în ediţia 1996-97. Atunci echipa regală a acumulat 92 de puncte, performanţă pe care o pot repeta diseară, în meciul cu Mallorca.
Messi şi Barca sunt de neoprit! Barcelona a mai făcut un pas spre titlul cu numărul 20 din istorie, după ce au învins în etapa 36-a a Primera Division codaşa Tennerife, scor 4-1.
În a doua parte a jocului elevii lui Guardiola s-au dezlănţuit. Bojan a marcat pentru 2-1. Pedro a mărit diferenţa peste 14 minute. Iar Messi a stabilit scorul final de 4-1, după ce a marcat cel de-al 31-lea gol în campionat. Astfel acesta se află la un pas de a bate recordul clubului realizat de Ronaldo în sezonul 1996-97 care a marcat de 34 de ori.
Într-un alt meci din acestă etapă Valencia a trecut cu 3-1 de Xerez. Armenteros, a deschis scorul pentru Xerez. Mata a marcat de 2 ori în minutele 45 şi 58. Ultimul gol al meciului a fost reuşit de Silva.