Vameşi, poliţişti şi ofiţeri CNA au luptat cu corupţia pe terenul de sport. "Sper că nu ne vom mai ciondăni" (VIDEO)
După ce la începutul săptămânii ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie au reţinut mai mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră, astăzi ei au luptat cu corupţia pe terenul de sport. La iniţiativa ofiţerilor anticorupţie, poliţişti, vameşi şi aleşi locali din Ungheni, Făleşti şi Bălţi şi-au dat întâlnire pe un teren de minifotbal. Şi de această dată, reprezentanţii CNA au ieşit învingători.
Competiţia s-a desfăşurat în oraşul Ungheni, iar arbitrul a fost delegat de Federaţia Naţională de Fotbal. "Practic 80% sunt pregătiţi, în deosebi echipa din primul tur, CNA-ul sunt într-o forţă sută la sută. O arată pe teren că sunt băieţi bravo, pregătiţi fizic", a declarat arbitrul Vitalie Barila.
Şi poliţiştii, şi vameşii, şi ofiţerii anticorupţie şi-au dorit mult să câştige competiţia.
"În primul rând victoria este rezultatul competiţiei şi în primul rând ca şi fiecare din noi, trebuie să avem un scop ca să-l atingem, altfel nu-şi are rostul competiţia", a menţionat colaboratorul CNA Sergiu Grosu.
"Foarte bine, încordat, echipele tari, va câştiga cel mai puternic", a adăugat vameşul Vadim Braşoveanu.
"În rezultatul sportului de azi sper că ne vom împrieteni, nu ne vom mai ciondăni", a subliniat colaboratorul CNA Maxim Negru.
Opt echipe au participat la turneul care a avut genericul "Împreună împotriva corupţiei" şi la care ofiţerii anticorupţie au învins.
- Autorităţile administraţiei publice centrale, OBLIGATE să informeze CNA despre orice act de corupţie, semnalat telefonic de cetăţeni
- Unul dintre poliţiştii de frontieră reţinuţi marţi la Leuşeni, eliberat din arest
- Izolatorul CNA este arhiplin. Centrul a cerut ajutorul altor structuri pentru a plasa reţinuţii în celule (VIDEO)