Dosar penal în cazul soldatului care s-a împuşcat cu arma din dotare
Procuratura militară a deschis dosar penal pe faptul determinării la sinucidere, în cazul soldatului care s-a accidentat mortal cu arma din dotare, în timpul serviciului de gardă. Tragicul incident s-a produs pe teritoriul Taberei militare 142 din municipiul Chişinău.
Potrivit Procuraturii Generale, pe acest caz a fost format un grup de urmărire penală, alcătuit din procurori din cadrul Procuraturii militare Chişinău, care iau în calcul mai multe versiuni ce ar fi putut duce la decesul militarului, inclusiv cea a aplicării faţă de victimă a relaţiilor neregulamentare în unitate. Concomitent, procurorii au dispus efectuarea expertizelor medico-legale şi criminalistice, dar şi a altor acţiuni de urmărire penală, pentru a stabili cauzele care au dus la decesul tânărului.
Conform datelor preliminare, în dimineaţa zilei de ieri, soldatul a intrat în serviciul de gardă, în calitate de santinelă la postul nr.2, fiind dotat cu pistol mitraliară AKM, două încărcătoare cu 58 cartuşe de luptă şi două de manevră.
La locul faptei au fost depistate arma din care s-a efectuat împuşcătura, 58 cartuşe, inclusiv unul de manevră, şi un tub de cartuş.
În cadrul anchetei, Procuratura verifică şi gradul de responsabilitate al comandamentului unităţii unde s-a produs tragicul incident.
Potrivit comandantului Armatei Naţionale, Igor Gorgan, soldatul era originar din satul Copceac, Ceadâr-Lunga, şi era puşcaş în Batalionul de Gardă. Militarul a fost găsit împuşcat în frunte, a fost transportat de urgenţă la spital, iar medicii i-au constatat decesul.
Publika.md aminteşte că un militar în termen al Armatei Naţionale s-a accidentat mortal cu arma din dotare, în timpul serviciului de gardă. Tânărul a fost transportat la Spitalul Clinic Militar Central, unde a decedat.
Potrivit fostului ministru al Apărării Valeriu Pleşca, tânărul s-ar fi sinucis.