Toyota continuă să fie cel mai bine vândut constructor auto din lume
Toyota rămâne cel mai bine vândut constructor de automobile din lume, reuşind să-şi depăşească din nou rivalii de la Volkswagen şi General Motors, scrie automarket.ro.
Toyota Motor Corporation a reuşit să vândă 7.412 milioane vehicule în primele nouă luni ale anului curent. Potrivit Reuters, constructorul japonez este din nou cel mai bine vândut producător de automobile din lume, depăşind General Motors şi Volkswagen şi în acest an. Vânzările GM au crescut cu 4.7 procente în primele nouă luni ale anului, în timp ce vânzările Volkswagen Group au crescut cu 4.8 procente, dar rezultatul nu a fost suficient în niciunul din cazuri pentru a depăşi colosul numit Toyota, care a crescut cu numai 0.1 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Toyota a reuşit să-şi recupereze coroana în clasamentul vânzărilor după ce era pe locul trei în 2011. La vremea respectivă, constructorul japonez fusese afectat de dezastrele naturale din Japonia şi Thailanda, precum şi de o campanie de rechemare în service. General Motors redevenise, pentru scurtă vreme, cel mai mare producător de automobile din lume, urmat de concernul Volkswagen.
Rezultatele de vânzări ale Toyota Motor Corporation includ rezultatele obţinute de Daihatsu şi Hino, alte două mărci din portofoliul companiei japoneze, pe lângă divizia de lux de la Lexus. În timp ce în primele nouă luni ale anului, vânzările au crescut cu 0.1 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ultimele trei luni ale anului sunt aşteptate să aducă o creştere de două procente faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012, fiin aşteptate vânzări de 9.96 milioane unităţi. Cel mai important rezultat pentru Toyota în 2013 va fi profitul operaţional, estimat la analiştii din industrie la 615.5 miliarde de yeni, aproape dublu faţă de rezultatul din 2012.