(VIDEO) Forfotă mare la Cetatea Sorocii. Lucrările de restaurare a obiectivului istoric sunt în plină desfăşurare
Forfotă mare la Cetatea Sorocii. Oamenii muncesc aici de zor pentru a restaura obiectivul istoric. Lucrările sunt finanţate de Uniunea Europeană, în cadrul unui proiect transfrontalier. La prima etapă, va fi reparată biserica din cetate, precum şi turnul de la intrare şi terasa de veghe de la nivelul trei.
"Deocamdată, ne concetrăm pe turnul central, să facem consolidarea zidăriei, injectări, forări. O să continuăm încet, într-un anumit ritm, în funcţie de finanţarea care pare destul de mică", a spus inginerul Mihai Macovei.
Următoarea etapă a proiectului prevede lucrări de construcţie a celor trei galerii de lemn, care nu s-au păstrat. Muncitorii vor trebui să păstreze aspectul medieval al fortăreţei, care a fost afectat de reparaţiile din anii 70 ai secolului trecut.
"Când s-au făcut lucrările de reparaţie în anii 1970, pasarela care mergea aici prin paraclis a fost închisă. Ea va fi deschisă şi deasupra paraclisului, deasupra herţei, va fi o trecere pe unde vizitatorii vor putea trece să viziteze toată cetatea", a declarat directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie din Soroca, Nicolae Bulat.
Oamenii speră că, după renovare, cetatea va atrage mai mulţi turişti.
"Ar trebui să fie reparată. Astfel ar atrage mai mulţi turişti, chiar şi mai mulţi cetăţenii de-ai noştri ar veni", a menţionat o femeie.
"Temelia deja este restabilită, iar lucrările de reparaţie continuă. Cred că o să fie mai bine în Soroca, decât în alte oraşe", a afirmat un bărbat.
Prima etapă de restaurare a cetăţii costă 700 de mii de euro. Lucrările urmează a fi finalizate în luna mai şi reprezintă 60 la sută din volumul total al lucrărilor planificate.
- Drapelul Republicii Moldova, arborat pe Cetatea Sorocii. "Trebuie să ne mândrim cu tricolorul, imnul şi ţara noastră" FOTO
- Cetatea Sorocii şi-a închis uşile pentru turişti. Vezi ce se va întâmpla cu fortăreaţa şi când va fi redeschisă
- Loc uitat de Dumnezeu sau neexplorat. Cum este văzută Moldova de unii turişti (VIDEO)