Consiliul Raional Hânceşti a obţinut un grant în valoare de 2,2 milioane de euro. IATĂ unde vor fi direcţionaţi banii
Un grant în valoare de 2,2 milioane de euro a fost oferit pentru restaurarea Complexului "Manuc-Bey" din Hânceşti. Un contract în acest sens a fost semnat astăzi între Autoritatea de Management al Programului Operațional România-Moldova-Ucraina 2007-2013 și Consiliul Raional Hîncești.
Complexul include nouă edificii care urmează să fie renovate. Este vorba de Conacul "Manuc-Bey", care are patru nivele, Clădirea Contesei, Castelul Vânătoresc, Casa Vechilului, Turnul de pază, Biserica armenească, fântâna arteziană, grajdurile şi trecerile subterane care încep din apropierea Conacului şi se extind sub tot oraşul Hânceşti.
Restaurarea Complexului se datorează faptului că au fost găsite schiţele originale ale proiectelor edificiilor, elaborate de arhitectul Bernardazzi, care se aflau la Sankt-Petersburg.
Proiectul va fi aplicat pe parcursul anilor 2014-2015. În acest an au fost lansate mai multe proiecte, cum ar fi reconstrucția complexului de clădiri din Parcul Dendrologic din satul Țaul și renovarea Curții Medievale și a Vămii Vechi din satul Lăpușna.