Astăzi au loc alegeri în Belarus
În Belarus au loc, astăzi, alegerile prezidenţiale. Favoritul este actualul preşedinte în exerciţiu Aleksandr Lukaşenko. Cu o zi înainte de ziua scrutinului, controversatul site Wikileaks a scos la iveală şi averea lui Lukaşenko. Pe de altă parte, opoziţia din Belarus a denunţat, o serie de fraude şi a cerut anularea alegerilor pe care autoritarul preşedinte pare că le va câştiga.
Opoziţia acuză regimul Lukaşenko de abuzuri în cadrul sistemului de vot anticipat şi de înlocuirea discretă a buletinelor de vot ale alegătorilor care şi-au exprimat deja opţiunea în favoarea preşedintelui care-şi încheie mandatul. Belaruşii au posibilitatea să voteze anticipat timp de câteva zile. În jur de 18 la sută din alegători s-au prezentat deja la urne, a anunţat sâmbătă dimineaţa Comisia Electorală Centrală din Minsk.
Numărul mare de cetăţeni care au votat anticipat se explică prin "presiunile administraţiei" Lukaşenko, potrivit expertului independent Serghei Kaliakin. Cu o zi înainte de alegeri, site-ul Wikileaks a dezvăluit că averea liderului de la Minsk se ridică la 9 miliarde de dolari.
Potrivit notelor diplomatice americane, preşedintele Belarusului, care stă la cârma ţării de 16 ani, intenţionează să rămână la putere pe un termen nedeterminat şi nu vede niciun motiv să-şi schimbe direcţia, deşi este considerat drept ultimul dictator din Europa. În cursa pentru alegerile prezidenţiale sunt înscrişi 11 candidaţi.