(VIDEO) De Halloween, petrecăreţii sunt în căutarea unor costume deosebite. Unii apelează la sfaturile stiliştilor
De Halloween, petrecăreţii, care se deghizează în personaje obligatoriu negative, sunt în căutarea unor costume cât mai deosebite. Mulţi apelează chiar şi la sfaturile stiliştilor şi a creatorilor de modă pentru a-i impresiona pe cei din jur.
Femeile sunt cele care apelează la specialiştii în make-up pentru a arăta spectaculos. Cele mai solicitate persoanaje sunt vrăjitoarele şi zânele.
"Coafăm o vrăjitoare sexy. Am optat şi pentru volum şi pentru bucle. Vom face şi machiaj. Vom folosi mai mult culori închise şi deschise, va fi un machiaj în contrast. Un machiaj care ne vorbeste de această sărbătoare", a declarat stilistul Andrei Cocieru.
Închirierea unui costum pentru seara de Halloween costă între 150 şi 500 de lei. Iar cei care îşi doresc ţinute personalizate scot din buzunar de la o mie până la trei mii de lei. "În aceste zile s-au majorat vânzările de 2-3 ori", a menţionat Cristina Mihitarian, manager magazin.
Locuitorii Capitalei au pornit în căutarea costumelor speciale pentru această seară:
"Caut ceva o pălărie. Cred că voi fi pirat".
"Voi purta o mască dintr-un film în desen animat, Scream".
Unul din cele mai solicitate costume de holloween este fantoma. Pălăria costă 200 de lei, masca- pirat 30 de lei, iar pelerina 375 de lei. Sărbătoarea de Halloween a fost preluată de zeci de ţări şi este printre cele mai profitabile după Crăciun.