Moldova ocupă locul 52 în topul ţărilor cu cele mai emancipate femei
În ultimul raport al World Economic Forum privind discriminarea femeilor la nivel mondial, Moldova ocupă locul 52, dintr-un total de 136 de state. Autorii studiului spun că, în general, comunitatea internaţională se îndreaptă spre egalitatea dintre femei şi bărbaţi, iar majoritatea ţărilor şi-au îmbunătăţit indicatorii. Cea mai bună situaţie este în ţările din Europa de Nord.
Clasamentul primelor cinci state cu cele mai emancipate femei de pe glob a rămas neschimbat. Islanda este din nou prima în top, urmată de Finlanda, Norvegia, Suedia şi Irlanda.
Vecinii noştri, Ucraina şi România, sunt pe poziţiile 64 şi, respectiv, 70. Statele Unite sunt pe locul 22, iar Rusia este a 59 în listă. Topul este încheiat de Ciad, Pakistan şi Yemen.
Raportul Global Gender cuprinde statistici mondiale în ceea ce priveşte sănătatea, educaţia, politica şi economia. La segmentul sănătate, care compară speranţa de viaţă pentru cele două sexe, Moldova ocupă locul 34. La capitolul acces la educaţie, ţara noastră este pe poziţia 74, iar în ceea ce priveşte prezenţa egală pe piaţa muncii este a 32-a. Implicarea femeilor în politică a plasat Moldova pe locul 87.
Din cele 110 state, care au fost studiate în perioada anilor 2006-2013, 86 la sută şi-au îmbunătăţit performanţele, iar 14 la sută dintre ele au prezentat rezultate mai proaste.
- Aproape 80% dintre cadrele didactice din Moldova sunt femei. Care este pericolul monopolizării învăţământului
- Afacerea a două femei: Servicii cu aplicarea forţei magice în schimbul bijuteriilor din aur și a bunurilor materiale
- Motivul adevărat pentru care muzica din baruri şi cluburile de noapte este dată la maximum. CLICK aici