BMW X4 va fi lansat în cadrul Salonului Auto de la Geneva
Christophe Koenig, purtător de cuvânt în cadrul BMW, a anunţat că lansarea versiunii de serie a noului X4 va avea loc în prima jumătate a anului 2014, primele detalii urmând a fi publicate oficial în data de 14 martie. Adică în prima zi a Salonului Auto de la Geneva, ediţia de anul viitor.
Modelul va fi prezentat pentru prima dată publicului în cadrul salonului elveţian. Vânzările vor debuta câteva luni mai târziu, mai întâi în Europa.
Din primele speculaţii, designul va fi o reinterpretare la scară mică a actualului X6 şi o replică ceva mai puţin spaţioasă a actualului X3. Comparativ cu acesta, modelul va avea un portbagaj mai mic cu aproximativ 10 procente, deşi măsoară aceeaşi lungime, are o lăţime mai mare cu 34 de mm şi o înălţime cu 54 de mm mai mică.
Noul X4 va fi oferit în standard alături de propulsia posterioară, urmând ca tracţiunea integrală xDrive să fie disponibilă doar în lista de opţionale sau pe versiunile mai puternice. Lista de motorizări va include unitatea pe benzină de 2.0 litri şi 240 de cai, dar şi dieselul de aceeaşi capacitate şi 184 de cai putere. Vârful de gamă va fi asigurat de unitatea cu şase cilindri în linie, de 3.0 litri, gata să ofere 330 de cai.