Laboratorul clinic al spitalului din Bălţi, dotat cu echipament medical învechit. Pentru modernizare sunt necesari peste 18 milioane de lei
Angajaţii laboratorului de diagnostic clinic al spitalului municipal din Bălţi lucrează cu echipament medical învechit. Autorităţile locale şi-au propus să renoveze laboratorul şi să-l doteze cu dispozitive moderne, ce ar permite medicilor să facă mai multe investigaţii concomitent, într-un timp mai scurt.
În laboratorul clinic al spitalului din Bălţi se fac anual peste 1,2 milioane de investigaţii bacteriologice, serologice, biologice şi imunologice. "La aparatele automate se introduce direct plasma şi primim rezultatele imediat. Aici merge pregătirea, e mai dificil, facem mai mult lucru manual", a declarat medicul de laborator Nelea Axentii.
"Analizator hematologic ne dorim cel mai mult. Şi la urină sunt analizatoare noi. Acolo totul este automat", a spus laboranta Divora Topala.
Conducerea a estimat că, pentru a dota laboratorul cu echipament nou, sunt necesare peste 18 milioane de lei. "În primul rând, avem nevoie de câteva analizoare biochimice automate, noi acum avem unul semiautomat. Cele automate au o productivitate mult mai mare. Peste 400 de investigaţii pe oră se fac la acele analizoarele şi spectrul investigaţiilor este mult mai mare. În jur la 60 de mii de euro costă un astfel de analizor, nu sunt aşa bani", a precizat şeful laboratorului, Ion Bulat.
Conducerea spitalului susţine că un parteneriat public–privat va permite nu numai dotarea laboratorului cu echipament modern, dar şi optimizarea cheltuielilor.
"Ar micşora povara pe care o duce spitalul privind cheltuielile pe care le avem, adică cheltuieli de regie, la procurarea şi deservirea aparatajului", a subliniat directorul Spitalului Clinic Municipal Bălţi, Valeriu Postolachi.
Companiile doritoare de a participa la concurs trebuie să aibă o experienţă de cel puţin trei ani în amenajarea şi pregătirea laboratoarelor clinice, precum şi certificate de calitate. Licitaţia va avea loc pe 26 decembrie. Laboratorul clinic de la Spitalul din Bălţi are aproximativ 100 de angajaţi.