Cartoful a fost vedeta unui festival la Briceni, iar vizitatorii au fost ademeniţi cu bucate alese (VIDEO)
Cartoful a fost astăzi vedeta unui festival la Briceni. Zeci de producători au prezentat mai multe soiuri pe care le cultivă în nordul Moldovei. Evenimentul i-a cucerit din start pe vizitatori, care au fost ademeniţi cu diferite bucate din cartofi.
Unii agricultori spun că preferă să cultive soiuri străine, pentru că sunt productive şi la mare căutare pe piaţă.
"Cel mai avantajos soi este bellorosa şi marabella, un sort roz şi unul alb", a declarat un producător din Larga, Briceni, Vadim Jeleznîi.
"Anul acesta am avut 24 de hectare. Roada a fost de bună şi mulţumim Domnului, sperăm că la anul va fi timpul favorabil şi vom cultiva iar", a spus producătorul din Lipcani, Daniela Bogţac.
Vizitatori au fost ademeneniţi cu bucate alese, pregătite din cartofi.
"Am gătit nişte cartofi scăzuţi, nişte plăcinte de casă", a spus o femeie. "Am avut lasagna din cartofi, adică soţia s-a inspirat din diferite surse din reviste, de pe internet", a adăugat şotul femeii.
"Am pregătit o friptură cu carne, cartofi şi ciuperci, după o reţetă, care se pregăteşte la nordul Moldovei, numai în satul Pererîta, raionul Briceni", a menţionat locuitorul satului Pererîta Anatol Cebanu.
"Cartoful cu carnea este incompatibil, de aceea aş propune să fie consumat separat de carne", a menţionat ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan.
Prezent la eveniment, Ministrul Agriculturii a menţionat că şi-ar dori în nordul Moldovei o fabrică de producere a cartofilor congelaţi. "Sper foarte mult, că în restaurantele din Chişinău, acolo unde se servesc ”franch fries” sau cartofi free să fie de origine moldovenească", a declarat Vasile Bumacov.
Reprezentanţii Agenţiei Turismului spun că astfel de evenimente sunt excelente pentru atragerea vizitatorilor străini, dar au nevoie de mai multe promovare.
"Începând cu anul 2014 Agenţia va publica şi va promova calendarul cultural-turistic al Republicii Moldova", Andrei Nica, consultant Agenţia Turismului.
Potrivit datelor statistice, un moldovean consumă anual 60 de kilograme de cartofi.